Klinsmann „întoarce armele”! „Mă aștept ca Anglia să ne învingă la scor!”

Klinsmann
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fost jucător în Anglia, la Tottenham Hostspur, fostul
selecționer al Germaniei, Jurgen Klinsmann vede echipa lui Capello
favorită în confruntarea cu Germania.

Klinsmann nu crede în șansele formației pregătită de fostul său
asistent de la precedenta Cupa Mondială, Joachim Low, afirmând că
reprezentativa Albionului este net superioară
Mannschaft-ului.

„Discutăm despre echipa Angliei care atunci când își atinge
vârful de formă este o trupă redutabilă. Uitați-vă ce jucători au.
Îi au pe Steven Gerrard și Frank Lampard la mijloc, iar în atac pe
Wayne Rooney. Anglia are jucători care pot face diferența cu
adevărat. E drept, au avut ceva probleme în faza grupelor, dar nu
sunt singurii. Uitați-vă la Italia, Franța sau chiar Spania. Prima
regulă la Cupa Mondială este să depășești faza grupelor și abia
apoi poți începe competiția. Ei au făcut asta și mă aștept să ne
administreze o înfângere drastică”
, a declarat Klinsmann
pentru tribalfootball.com

Cu Klinsmann pe bancă, Germania a ocupat poziția a treia la
Campionatul Mondial din urmă cu patru ani.

Înfruntarea „titanilor” va avea loc mâine pe Free State Stadium,
cu începere de la ora 17:00.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.

9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×